pepe

Versuri PEPE – M-AM JURAT

Pepe a lansat de curand noul single M-am jurat, alaturi de un videoclip pe care-l puteti urmarii ceva mai jos. Noul single are un ritm dinamic iar versurile melodiei au fost scrise de catre Mihalache Ştefan (Connect-R).

VERSURI melodiei M-AM JURAT interpretata de Pepe

Şi m-am jurat să nu mai pun mâna pe telefon,
De fiecare dată îmi pare răuu
Şi m-am jurat sa nu-ţi mai dau nici texte
Fiindcă toate sunt pretexte
Să te aud să-ți vorbesc din nou

Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Eu nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn

M-am obișnuit cu gândul că n-am să mai vin
Acolo unde nu mi-e liniștea.
Ai crezut c-am să mă întorc, dar uite că mă abțin
Îmi beau sticla de amar cu altcineva.

Dar bate vântul, imi zboară gândul
Mă îndeamnă să te întreb un ce mai faci tu,
Un ce mai zici tu,
Te-ai mai gândit la cum ar fi ?

Şi vine norul mi-aduce dorul
Îmi şopteşte vezi că nu-i complet decorul
Imi zice hai ia telefonul
Ia te așteaptă ca sa ii scrii.

Şi m-am jurat să nu mai pun mâna pe telefon,
De fiecare dată îmi pare răuu
Şi m-am jurat sa nu-ţi mai dau nici texte
Fiindcă toate sunt pretexte
Să te aud să-ți vorbesc din nou

Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Eu nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn

Din lacrimile mele am strâns un ocean întreg
Din nopți pierdute am făcut cântece
Si amintirile cu tine in el am sa le înec
Nu ma mai întorci tu nici cu farmece.

Dar bate vântul, imi zboară gândul
Mă îndeamnă să te întreb un ce mai faci tu,
Un ce mai zici tu,
Te-ai mai gândit la cum ar fi ?

Şi vine norul mi-aduce dorul
Îmi şopteşte vezi că nu-i complet decorul
Imi zice hai ia telefonul
Ia te așteaptă ca sa ii scrii.

Şi m-am jurat să nu mai pun mâna pe telefon,
De fiecare dată îmi pare răuu
Şi m-am jurat sa nu-ţi mai dau nici texte
Fiindcă toate sunt pretexte
Să te aud să-ți vorbesc din nou

Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Eu nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn
Noaptea când nu mai am somn.

Videoclip oficial Pepe – M-am Jurat

[penci_video url=”https://www.youtube.com/watch?v=UbtsWUja3NU” align=”center” width=”800″ /]

Regia videoclipului este semnata de Dan Petcan
Productie: Pepe latin music.

 

telefon call center dpd romania

DPD contact suport si asistenta relatii clienti

DPD Romania este o firma de curierat ce ofera servicii avantajoase si rapide clientilor din Romania. Acest articol face referire la modul de contact relatii ...
kaufland Grill

Kaufland Grill. Pret Meniu, Program

Kaufland Grill oferă în 2024 un meniu variat de preparate la grătar la prețuri accesibile, inclusiv pui rotisat, mici, carne de porc la grătar, cartofi ...
Joker delir in doi subtitrat

Joker Delir in doi subtitrat

Filmul Joker Delir in doi prezinta o continuare a povestei originale insa de aceasta data se va alutura si Harley Quinn interpretata de Lady Gaga ...