Videoclip nou lansat de Eduard Sanda – Scantei in mintea mea

Eduard Sanda a lansat videoclipul piesei Scantei in mintea mea, prima melodie care va face parte dintr-un EP ce va conține 5 piese cu un nou stil muzical, cu sound urban și influențe trap.

Pregătirea pentru filmările videoclipului „Scantei in mintea mea” i-a adus lui Edward o altă noutate, ceva ce nu a mai făcut până acum: cursuri de actorie, cu nimeni alta decât buna sa prietenă, Doinița Oancea.

A fost o experiență extraordinară! Doinița nu este doar o actriță foarte bună, dar și o profesoară talentată. În videoclip aveam de interpretat un personaj, un <bad boy>  și am lucrat cu ea la atitudine, stare, cum să exprim și corporal și ca expresie facială noua ipostază. M-a ajutat foarte mult, ne-am întâlnit de câteva ori, am analizat și exersat scenariul cadru cu cadru, cam câte 6 ore de fiecare dată”, povestește Edward, încântat.

 

Noua piesa ”Scântei în mintea mea” a fost produsă în studiourile Famous Production, versurile au fost scrise de Edward Sanda și de Irina Cupco, iar orchestrația îi aparține lui Edward.

Videoclipul piesei il urmarim un pic mai jos in cadrul acestui articol nu inainte de a va reaminti faptul ca, Eduard Sanda este prezenta  frecventa si in playlistul postului nostru de radio.

Videoclip Scantei in mintea mea – Eduard Sanda

[penci_video url=”https://www.youtube.com/watch?v=AtrseH1xlCM” align=”center” width=”800″ /]

 

„Scântei în mintea mea” este despre o poveste de dragoste, despre atracție irezistibilă și senzualitate, după cum spune chiar Edward. „Am scris-o în colaborare cu Irina Cupco, o artistă foarte talentată din Chișinău, pe care am cunoscut-o când a venit la studioul Famous Production pentru o serie de sesiuni. Am compus mai multe piese împreună, iar <Scântei în mintea mea > este prima finalizată”, adaugă artistul.

 

 

Follow Edward Sanda:
Instagram: https://www.instagram.com/edwardsanda…
Facebook: https://www.facebook.com/EdwardSandaOfficial

 

 

 

Mai multe din videoclipuri

DJ Project feat. Ana Baniciu – Iubirea Mea
10 iunie 2022

DJ Project feat. Ana Baniciu – Iubirea Mea

DJ Project lansează „Iubirea Mea” alături de Ana Baniciu, artista urmând să însoțească trupa în concertele viitoare. Noul...

Citește articolul →
Olivia Addams lanseaza piesa Fool me once
10 iunie 2022

Olivia Addams lanseaza piesa Fool me once

Olivia Addams lanseaza piesa Fool me once, o melodie acompaniată de un videoclip disponibil în articol ceva mai...

Citește articolul →
Liviu Teodorescu – Am nevoie de tine
10 iunie 2022

Liviu Teodorescu – Am nevoie de tine

Liviu Teodorescu alansat noua melodie Am nevoie de tine, o piesa cu un sound fresh ce se regaseste...

Citește articolul →
Autostrada Crimei Film 2026
Cinema

Autostrada Crimei Film 2026

Filmul Autostrada Crimei 2026 subtitrat in romana are premiera pe 13 februarie 2026 in Cinema si poate fi vizionat si…

Adrian Ionita14 martie 2026