RxA lansează noua piesa „Rebel”

- Advertisement -

RxA anunță lansarea noii sale piese, intitulată sugestiv „Rebel”, care este însoțită de o coloană sonoră incitantă și de un videoclip muzical subjugant.

Intrucat ne-a placut foarte mult, noul single intra si in playlistul radio Live247 cu statusul Heavy Rotation.

Melodia, care începe cu vocea îmbietoare a artistei încă din primele secunde de play, devine din ce în ce mai sugestivă pe măsură ce RxA cântă despre forța interioară și curajul de a te expune în toate formele care te compun într-o lume plină de indiferență și oameni temporari.

După debutul de succes cu single-urile „Bird of Prey” și „The Box”, RxA revine cu cea de-a treia lansare muzicală oficială în limba engleză, și anume cu „Rebel”, melodie scrisă și compusă chiar de ea, în colaborare cu o întreagă echipă de compozitori și scriitori devotați: Navi Ivan, Ștefan Marin, Ene Gelu Sergiu, Enri Demi și Andy Horjea.

„Piesa susține ideea de a fi liber și neconstrâns de anumite șabloane. «Rebel» reprezintă forma fiecăruia de a se exprima, curajul fiecăruia de a se arăta exact așa cum este, de a-și arăta unicitatea, iar noua mea piesă subliniază că toate aceste acțiuni nu reprezintă așa cum s-ar eticheta imediat un act de răzvrătire, de rebeliune, împotriva cuiva sau a ceva, ci, mai degrabă, scoate în evidență forța interioară și curajul de a te expune în toate formele care te compun”, mărturisește RxA.

Videoclipul piesei „Rebel”, regizat de Ciprian Strugariu, transpune în imagini versurile scrise și compuse de RxA, iar Awad Chady, coregraf al reality show-ului „Bravo, ai stil!”, reușește să dea contur acestora printr-un real spectacol de artă și… dans.

Videoclip oficial

După absolvirea Universității Naționale de Muzică din București și finalizarea Școlii Vedetelor de la TVR, RxA și-a continuat cu succes drumul în industria muzicală românească, colaborând cu nume mari, precum Smiley, Andra, INNA, Tudor Chirilă, Ioana Igant, Ștefan Bănică și Giulia Anghelescu, alături de multe personalități din showbiz-ul muzical autohton.

- Advertisement -

În 2008 și 2009, RxA a lucrat cu postul de televiziune Kanal D pentru înregistrarea genericului emisiunii „Rătăciți în Panama” și, deopotrivă, cu una din cele mai mari companii de producție cinematografică din lume, The Walt Disney Company, pentru numeroase proiecte de dublaj, cum ar fi „Clubul lui Mickey Mouse”, „Frumoasa și Bestia”, „Strada Dalmațieni 101” și „Peter Pan”.

În ultimii opt ani, cântăreața a ajuns în Los Angeles, unde a studiat cu profesorul de voce al celebrei Tori Kelly, descoperind-o, mai apoi, pe MeeRah, vocal coach-ul de la „Vocea României”, care a îndrumat-o în a-și găsi libertatea vocală bazată pe tehnică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Te mai poate interesa

- Advertisement -