Cinema

Predator 5 realizat de regizorul SF-ului 10 Cloverfield Lane

Cel de-al cincilea film Predator se află în faza de dezvoltare iar de regia noului film se va ocupa regizorului Dan Trachtenberg, care a semnat filmul 10 Cloverfield Lane.

Cele patru filme din seria Predator au încasat pe plan global 443 de milioane dolari, John Davis semnând producția fiecăruia dintre cele patru.

Dan Trachtenberg și-a făcut debutul ca regizor cu thriller-ul SF 10 Cloverfield Lane, care i-a adus o nominalizare la Directors Guild of America pentru cel mai bun regizor debutant de lungmetraj.

Istoria seriei Predator

Primul film al seriei Predator a avut premiera în 1987, cu regia semnată de către John McTiernan.
Din distributia filumui fac parte Arnold Schwarzenegger, Carl Weathers și Jesse Ventura, care joacă rolurile unor membri ai comandourilor militare ce încearcă să salveze ostatici undeva în junglele Americii Centrale, dar devin țintele unui înfricoșător extraterestru, jucat de Kevin Peter Hall.

Predator 2

Odata cu partea a doua a filmului din distributie fac parte Danny Glover, Ruben Blades, Gary Busey, Maria Conchita Alonso și Bill Paxton alături de Hall, care îmbrăca din nou costumul de Predator într-o poveste plasată un deceniu după aceea din primul film.

Actiunea filmului se muta de aceasta data intr-un oras aglomerat dar care primeste un musafir de pe alta planeta.

Predators

Aparut in anul 2010, Predators plaseaza actiunea filumui aparent pe alta planeta unde un grup de mercenari și de asasini se trezeau răpiți și transportați pe o altă planetă, în jungla căreia trebuiau să lupte cu Super-Predatori.
Regia era semnată de către Nimrod Antal, iar din distribuție făceau parte Adrien Brody, Topher Grace, Alice Braga, Walton Goggins și Laurence Fishburne.

The Predator

Cel de-al patrulea film, The Predator, a avut premiera în 2018 și regia semnată de către Shane Black, care în originalul din 1987 juca rolul unuia dintre membrii echipei de comando.
Filmul are actiunea in jurul unui grup de soldați și un om de știință, care își unesc eforturile pentru lupta cu o pereche de Predatori.

Asteptam cu nerabdare sa vedem cum va arata Predator 5 insa pana atunci nu ne ramane decat sa urmarim noutatile despre aceasta noua productie.

Daca inca nu ai vazut seria Predator va recomandam cu incredere mai ales primele doua parti.

PUB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button