Little – Șefa a intrat la apă

Regina Hall, pe care o știm din Girls Trip, și Marsai Martin, din serialul Black-ish sunt protagonistele comediei Șefa a intrat la apă, prima, în rolul președintei unei companii IT de succes, iar cea din urmă, în versiunea adolescentină a acesteia, care se trezește într-o dimineață că are acum 13 ani, fix înaintea unei prezentări de care depinde viitorul firmei ei.

Hellboy 2019

În încercarea sa de a li se împotrivi unor vrăjitoare medievale lipsite de scrupule și dispuse să folosească farmece vechi de mii de ani pentru a-și atinge scopul final de a distruge întreaga omenire, Hellboy ajunge în Marea Britanie, unde trebuie să le înfrângă pe consoarta lui Merlin și Regina Nimue.

Pet Sematary

Louis Creed, soția lui, Rachel, și cei doi copii, Gage și Ellie, se mută într-un orăsel liniștit unde sunt întâmpinați de un cimitir de animale aflat în imediata apropiere a noii lor case.

Shazam!

Un suflet de copil într-un corp superdotat, Shazam profită de puterile sale exact așa cum ar face orice adolescent: se distrează folosindu-le! Poate zbura? Poate vedea prin pereți? Poate produce fulgere cu mâinile? Poate sări peste teste?

Hotel Mumbai

Un grup de pakistanezi foarte bine înarmați ia cu asalt hotelul Taj Mahal din Mumbai, India. Timp de 68 de ore, sute de oameni sunt luați ostatici în timp ce focurile de armă își continuă asaltul, generând izbucnirea unui incendiu

mira

MIRA – Cum de te lasa

Artist: Mira
Song: Cum te lasa

Versurile melodiei „Cum de te lasa“, interpretata de Mira
:

De ce te cred mereu cand zici
Ca sunt tot pentru tine
Poate daca m-ai iubi
Ai fi cu mine

M-agat mereu de amintiri
Si mintea ma cearta
Un suflet plin de amagiri
Inca te-asteapta

Si, orice-ar fi, stii ca te iarta
Zi-mi

Cum de te lasa inima ta sa ma lasi cand vrei
Spune-mi
Cum de te lasa inima mea sa-mi iei tot ce-mi iei
Pe bune

N-a fost de ajuns doar tot ce-am avut, tu ai vrut mai mult
Cum de te lasa inima ta sa faci ce vrei cu inima, inima mea

Si zic ca plec, da-s tot aici
Aici pt tine
Tu ma repari si tu ma strici
Cum iti convine

As vrea sa pot sa iti spun nu
Macar cateodata
Usor de zis, greu de facut
Nu pot niciodata

Cum de te lasa inima ta sa ma lasi cand vrei
Spune-mi
Cum de te lasa inima mea sa-mi iei tot ce-mi iei
Pe bune

N-a fost de ajuns doar tot ce-am avut, tu ai vrut mai mult
Cum de te lasa inima ta sa faci ce vrei cu inima, inima mea

Se zice ca doar in dragoste si in razboi e permis orice
E vina mea ca m-am incurcat cu cine nu trebuie
E vina mea ca m-au ametit vorbe toxice
Desi in dragoste si in razboi e permis orice
Nu-nteleg cum de

Cum de te lasa inima ta sa ma lasi cand vrei
Spune-mi
Cum de te lasa inima mea sa-mi iei tot ce-mi iei
Pe bune

N-a fost de ajuns doar tot ce-am avut, tu ai vrut mai mult
Mai mult, mai mult
Cum de te lasa inima ta sa faci ce vrei cu inima, inima mea